Ascultă Radio România Mureș Live

Primăria comunei braşovene Tărlungeni vrea să introducă în localitate canalizarea

Publicat de radiomures, 18 ianuarie 2013, 00:00

Impozitele şi taxele locale nu vor creşte anul acesta în comuna Tărlungeni, Consiliul Local pronunţîndu-se deja în acest sens. „Consilierii au decis să păstrăm neschimbate taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească locuitorii comunei noastre”, a declarat Kiss Iosif, primarul comunei Tărlungeni. Primarul din Tărlungeni spune că unul dintre principalele obiective ale comunei pentru acest an este introducerea canalizării, pentru care Primăria a emis deja avizele de execuţie ale lucrărilor. „Cea mai importantă investiţie pe care o vom face în acest an la Tărlungeni este introducerea canalizării. Pentru aceste lucrări am emis deja autorizaţiile necesare, astfel că ele vor putea începe cît de curînd. Apoi, vom face în aşa fel încît să încheiem lucrările înccepute în proiecte europene, printre care se numără podul peste Tărlung, asfaltarea străzilor, extinderea iluminatului public, creşa sau renovarea Căminului Cultuaral din comună”, a precizat primarul Kiss Iosif. El a mai spus că împreună cu funcţionarii Primăriei va încerca elaborarea de noi proiecte pentru atragerea de fonduri europene.

Dorin Duşa

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Administraţie miercuri, 8 ianuarie 2025, 15:00

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024

ADI Ecolect a stabilit taxele distincte pentru activităţile de salubrizare, diferenţiat pe fiecare zonă din judeţul Mureş. Această...

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș