Parcul Central din Miercurea Ciuc a fost reabilitat
Publicat de radiomures, 30 ianuarie 2013, 00:00
Parcul Central din Miercurea Ciuc a fost reabilitat în cadrul unui important proiect european.
Proiectul s-a finalizat în aceste zile. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc, lucrările au durat şase luni şi au inclus, printre altele, reabilitarea conductei de apă potabilă şi a celei pentru sistemul de irigaţii, amenajarea a două iazuri care contribuie la restabilirea aspectului de odinioară al parcului, înlocuirea mobilierului urban şi amenajarea unor cişmele şi a unor parcări pentru biciclete. A fost extinsă suprafaţa de joacă şi a fost amenajat un spaţiu de fitness urban, care se bucură deja popularitate. Lucrările au mai inclus şi tăierea copacilor bătrâni şi bolnavi şi toaletarea celorlalţi, dar şi plantarea a 66 de arbori, 600 de arbuşti şi a aproape 50.000 de plante.
Reprezentanţii Primăriei mai spun că, prin extinderea reţelei de iluminat public a crescut şi gradul de siguranţă al parcului. Valoarea totală a proiectului european se ridică la circa 4.3 milioane de lei.
Ioana Dima