PPMT va avea candidaţi în toate colegiile din Covasna
Publicat de radiomures, 29 octombrie 2012, 00:00
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania va avea candidaţi pentru alegerile parlamentare în toate colegiile din judeţul Covasna.
Formaţiunea condusă de Toro T. Tibor mizează pe posibilitatea de a atinge pragul alternativ, respectiv, de a-şi adjudeca şase mandate de deputaţi şi trei de senatori la nivel naţional, ceea ce i-ar asigura intrarea în viitorul Parlament al ţării.
Toro T. Tibor a anunţat luni că va candida pentru Senat în colegiul I Sfântu Gheorghe-Baraolt, iar pentru colegiul senatorial II Covasna-Întorsura Buzăului PPMT l-a nominalizat pe medicul veterinar Kovacs Istvan. Pentru Camera Deputaţilor PPMT l-a nominalizat în colegiul I Sfântu Gheorghe pe preotul reformat Santa Imre, cel care vara aceasta a protestat timp de aproape două luni în faţa Colegiului „Szekely Miko” împotriva „renaţionalizării” acestei clădiri şi împotriva condamnării la închisoare a trei dintre membrii comisiei de retrocedare, acuzaţi că ar fi retrocedat abuziv acest imobil către Eparhia Reformată din Ardeal. Printre cei trei inculpaţi se numără şi fostul subsecretar de stat Marko Attila, care va candida pe listele UDMR în acelaşi colegiu cu Santa Imre.
Candidatul PPMT pentru Camera deputaţilor în Colegiul II Baraolt este omul de afaceri Derzsi Samuel, pentru colegiul III Târgu Secuiesc candidatul PPMT este omul de afaceri Johann Taierling, iar pentru colegiul IV Covasna-Întorsura Buzăului Szakacs Zoltan, directorul unei şcoli.
Mara Deleanu