Numeroşi primari din Braşov nu au aplicat prevederile Legii picnicului
Publicat de radiomures, 16 august 2012, 00:00
Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu din Braşov a demarat o campanie de identificare a locurilor de picnic din judeţ, scopul fiind elaborarea unei hărţi cu aceste zone. După deplasările în teren s-a constatat că foarte puţine primării, printre care se află aceea a municipiului Braşov şi a Râşnovului, au prezentat datele solicitate. O serie de edili au comunicat că nu dispun de fondurile necesare amenajării unor astfel de spaţii. În municipiul Braşov sunt amenajate patru zone de agrement, una este finalizată la Săcele, iar un altul este în curs de realizare. Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a anunţat ieri că la sfârşitul acestei luni vor fi terminate lucrările de amenajare a zonei de picnic de la Cheile Râşnoavei. Este cea de-a doua zonă de picnic pe care o vor amenaja autorităţile locale, prima fiind realizată în urmă cu mai mulţi ani, în apropierea promenadei oraşului. În perioada următoare vor continua campaniile de monitorizare a zonelor frecventate de amatorii de picnicuri, dar şi acţiunile de informare şi de conştientizare a cetăţenilor şi a autorităţilor locale privind legislaţia în vigoare. Dacă cei vizaţi nu se vor conforma, se va trece la amenzi, al căror cuantum se situează între 100 de lei şi 5.000 de lei.
Adrian Munteanu