Ascultă Radio România Mureș Live

Prefectul Harghitei cere aplicarea legilor fondului funciar

Publicat de radiomures, 9 octombrie 2012, 00:00

Prefectul Harghitei le-a solicitat astăzi primarilor din judeţ să ia măsuri de aplicare a legilor fondului funciar.

Adrian-Jean Andrei a constatat că numărul titlurilor de proprietare emise, în ultimii 21 ani, este foarte mic. Prefectul a avut o întâlnire cu primarii din judeţ pe tema aplicării legilor fondului funciar, după 21 de ani de la apariţia acestora, dar şi a întocmirii planurilor parcelare de către comisiile locale, potrivit legilor în vigoare. Adrian-Jean Andrei a solicitat primarilor din judeţ să respecte obligativitatea întocmirii planurilor parcelare, ca etapa obligatorie a punerii în posesie a celor indreptăţiţi şi a atenţionat asupra respectarii legii în întocmirea documentaţiilor care stau la baza emiterii titlurilor de proprietate. El  a avertizat că se înteţesc acţiunile în instanţă pe această temă iar comisiile locale vor fi puse în dificultate. Datele statistice arată că, în Harghita, din totalul de 174.361 de cereri depuse la comisiile locale, până în prezent s-au eliberat 36.740 ha titluri de proprietate.

Ioana Dima

 

 

Primăria Miercurea-Ciuc anunţă prelungirea termenului de înscriere la Transylvanian Design Week
Administraţie miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:42

Primăria Miercurea-Ciuc anunţă prelungirea termenului de înscriere la Transylvanian Design Week

Primăria Miercurea-Ciuc a anunţat prelungirea termenului pentru înscrierea lucrărilor la a doua ediţie a Transylvanian Design Week (TDW), care...

Primăria Miercurea-Ciuc anunţă prelungirea termenului de înscriere la Transylvanian Design Week
Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Administraţie miercuri, 8 ianuarie 2025, 15:00

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024

ADI Ecolect a stabilit taxele distincte pentru activităţile de salubrizare, diferenţiat pe fiecare zonă din judeţul Mureş. Această...

Variaţiile taxei de salubritate din judeţul Mureş depind de cifrele de reciclare înregistrate în 2024
Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor