Braşov: proiect pentru creşterea capacităţii de parcare în Poiană
Publicat de radiomures, 27 iunie 2012, 00:00
Dosarul pentru proiectul de investiţii privind realizarea unei parcări în Poiana Mică a ajuns la ultima etapă din procedura de acordare a finanţării.
Parcarea va avea o capacitate de 434 de locuri şi va fi construită pe trei nivele. Accesul se face de la parter, iar la intrare va exista o tabelă electronică pe care se vor afişa atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcare repartizat celui care va intra. Primarul George Scripcaru a precizat că unul dintre scopurile acestui proiect este, în afara creşterii capacităţii de parcare în staţiune, descongestionarea traficului din Poiană, mai ales în perioada de flux maxim.
Pe termen lung, municipalitatea ia în considerare restricţionarea accesului autoturismelor în Poiană în perioada de vârf a sezonului, motiv pentru care proiectul include şi construirea unui terminal de transport în comun, care să asigure preluarea şi transportul turiştilor cu autobuze de capacitate mică.
Adrian Munteanu