La Braşov se continuă izolarea termică a blocurilor
Publicat de radiomures, 24 iulie 2012, 00:00
Lucrările privind izolarea termică a 10 noi blocuri de locuinţe din municipiul Braşov, cuprinse în programul guvernamental privind eficientizarea consumului energetic al imobilelor, vor fi atribuite în maximum trei săptămâni. Lucrările sunt finanţate 50% de la bugetul de stat, o cotă de 30% de la bugetul local şi una de 20% prin contribuţia proprietarilor de locuinţe. Licitaţia pentru izolarea termică a celor 10 clădiri a fost organizată în 18 iunie, iar pentru a efectua aceste investiţii s-au înscris între cinci şi 12 firme pentru câte un imobil. Documentaţia depusă de ofertanţi a fost evaluată, astfel că în prima jumătate a lunii august se vor putea semna contractele, iar în maximum o lună vor începe lucrările. În afara respectivelor clădiri, specialiştii municipalităţii braşovene pregătesc o documentaţie pentru alte 97 de blocuri, pentru a căror reabilitare s-ar putea accesa fonduri europene.
Adrian Munteanu