Catedrala Mare din Tg. Mureş a fost astăzi sfinţită din nou

Credincioşii ortodocşi din Tîrgu-Mureş s-au reunit astăzi la Catedrala Mare la slujba de binecuvântare.

Catedrala Mare, cu hramul Înălţarea Domnului, a fost sfinţită din nou astăzi în prezenţa a unui sobor impresionant de preoţi. Slujba a fost oficiată de cei  6 ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu, avându-l în frunte pe Înaltpreasfinţitul mitropolit Laurenţiu Streza.

Procesiunea a început la Catedrala Mică, unde preoţii şi înalţii ierarhi s-au înveşmântat, după care au pornit în alai, însoţiţi de credincioşi spre Catedrala Mare, unde a fost oficiată slujba de binecuvântare şi liturghia arhierească. Astăzi nu s-au oficiat slujbe de liturghie la celelalte biserici din Tîrgu-Mureş.

Catedrala Mare, cu hramul Înălţarea Domnului, a fost sfinţită în 11 noiembrie 1990, după finalizarea lucrărilor de pictură.

În ultimii doi ani, Catedrala Mare  a beneficiat de mai multe lucrări de restaurare, de la acoperiş până la alte lucrări mai mici de interior. La finalizarea acestor investiţii ample, Arhiepiscopia de Alba Iulia a hotărât oficierea unei slujbe de binecuvântare.

Înaltpreasfinţitul mitropolit Laurenţiu Streza a acordat cu acest prilej distinctia „Andrei Saguna” celor doi preoţi care slujesc  în Catedrala Mare  ortodoxă din Tîrgu-Mureş, protopop Gheorghe Şincan şi preot Silviu Negruţiu dar şi altor personalităţi din administraţia judeţului, din mediul universitar precum şi subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.

Sanda Cerghizan 

 

 

Sursa: basilica.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9743RON0.00060
  • usd 0.1079 1 -0.0006

  • chf 5.2921 1 0.00369

  • aud 3.0135 1 0.0019

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

UMFST Târgu Mureș a intrat în noul an un...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Zeci de pompieri mureșeni în misiuni de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Iași și Bacău intervin 20 de pompieri...

Autorităţile intervin în continuare în z...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Efectivele Ministerului Afacerilor Inter...

Viiturile puternice au ucis 4 oameni şi ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În judeţul Galaţi au fost emise într-o s...

Târgu Mureş pe harta chinologică mondial...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sute de câini din peste 120 de rase sunt...

Tradiționalul balmoș este vedeta festiva...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Balmoșului va avea loc dumini...

A 18-a ediţie a Paradei Baloanelor cu Ae...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta va avea loc în perioada 27-29 se...

Târg Muzical, un proiect unic în România

Rotar Mirela | Citeste articolul

Patru muzicieni muzicieni din România şi...

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Stan Lucian | Citeste articolul

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Parteneri