Caravana Bicicleta Radio Tg. Mureş a ajuns astăzi la final.
Publicat de radiomures, 11 mai 2012, 00:00
Colegii noştri au plecat la drum în cea de-a 12-a ediţie a Caravanei în 2 mai.
Caravana a străbătut peste 100 de localităţi din 4 judeţe unde se recepţionează Radio Tîrgu-Mureş: Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov, într-un traseu de peste 550 de kilometri.
Echipa celei de-a 12-a ediţii a fost formată din 14 jurnalişti şi regizori tehnici, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai unor ONG-uri.
Redactorul şef adjunct al Radio Tîrgu-Mureş, Szasz Attila, a fost impresionat de modul de reacţie al oamenilor pe care echipa i-a întâlnit pe traseu.
Radu Florea, unul dintre veteranii echipei, a apreciat atât efortul echipei, cât şi atmosfera care s-a creat în timpul expediţiei.
Redactorul Kadar Zoltan s-a bucurat de modul în care au fost primiţi de ascultătorii Radio Tîrgu-Mureş.
Singurele momente mai puţin plăcute ale expediţiei au fost cauzate de ploaie, însă aceasta nu a fost un impediment în programul caravanei, a precizat Borbely Zoltan, membru al echipei tehnice a radioului.
Mai multe detalii despre Caravana Bicicleta puteţi găsi pe site-ul www.radiomures.ro, dar şi pe pagina Facebook a evenimentului.
Raluca Creţ.