Karatiștii de la Dragon Do Tg.Mureș, campioni și vicecampioni mondiali
Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca a găzduit, începând de joi și până duminică, 26 septembrie, Campionatului Mondial de Karate WUKF, competiție ce a reunit la întreceri peste 1400 de sportivi din 39 de țări. Printre cei prezenți s-au numărat și 11 karateka de la CS Dragon Do Tg. Mureș, care, în urma unor prestații de excepție, au cucerit două medalii de aur, una de argint și una de bronz.
Au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, devenind campioane mondiale Daria Bârlean la kumite individual, categoria de vârstă 11-12 ani și echipa de kata 12 ani, formată din aceeași Daria Bârlean, sora ei, Sofia Bârlean și Briana Rugină. Cele trei sportive au făcut echipă și la kumite, unde s-au clasat pe cea de-a treia poziție, adjudecându-și medaliile de bronz. Tot de la Dragon Do Tg. Mureș, Darius Stan a cucerit argintul la kumite individual, categoria 18-20 de ani, devenind vicecampion mondial.
Sportivii mureșeni sunt pregătiți de antrenorul Mihai Notar.
Valeriu Voaideș