Plecarea lui Sorin Frunzăverde, un semnal puternic pentru PDL.
Publicat de radiomures, 29 martie 2012, 00:00
Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă „un semnal puternic de destructurare a acestui partid”.
Aşa a declarat azi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama.
El şi-a exprimat convingerea că în următoarele zile numărul oamenilor de valoare care vor părăsi formaţiunea condusă de Emil Boc va creşte considerabil.
În opinia sa, apropierea alegerilor locale şi definitivarea listelor de candidaturi de către PSD, PNL şi PC va accelera opţiunile celor care vor dori să treacă de partea Opoziţiei.
Grama a mentionat că şi în PDL există oameni de valoare, care au făcut ceva pentru comunităţile locale şi care ar putea candida pentru unul sau altul dintre cele trei partide aliate din cadrul USL.
Liderul social-democrat a mai spus că, după părerea sa, în PDL vor rămâne doar „bolovanii” (cu sens peiorativ -n.r)
„Cred că Boc a formulat greşit crezul PDL şi că varianta corectă ar fi – vântul bate, apa trece, bolovanii rămân”, a spus Horia Grama.
Mara Deleanu