Alianţă românească în Harghita!
Publicat de radiomures, 9 aprilie 2012, 00:00
Conducerile filialelor judeţene ale PDL, UNPR, PRM, PNŢCD şi Partidului Ecologist Român au invitat, astăzi, conducerea Uniunii Social Liberale Harghita, precum şi celelalte partide din judeţ, la discuţii în vederea constituirii Alianţei Electorale Româneşti, pentru o mai bună reprezentare a românilor. Întru-un comunicat comun al celor cinci partide se arată că obiectivul alianţei este obţinerea cât mai multor mandate de consilieri judeţeni, dar şi a unor mandate de consilieri locali, la nivelul anumitor comunităţi. În replică, preşedintele PSD Harghita, deputatul Mircea Duşa, a reamintit hotărârea luată la congresul USL de a nu colabora cu partidele care susţin guvernarea. Parlamentarul social democrat a invitat, la rândul său, partidele româneşti din judeţ să candideze pe listele USL, astfel încât să existe o reprezentare mai bună a românilor în Consiliul Judeţean şi în consiliile din localităţile unde sunt minoritari.
Ioana Dima