Unirea la Braşov
Publicat de radiomures, 24 ianuarie 2012, 00:00 / actualizat: 3 februarie 2015, 19:54
Spre deosebire de anii trecuţi, instituţia Prefectului Judeţului Braşov nu a mai organizat nici un fel de celebrare a sărbătorii din 24 Ianuarie, care se făcea în anii trecuţi printr-un marş al studenţilor până în Piaţa Sfatului, unde autorităţile şi cetăţenii jucau Hora Unirii şi aveau loc chiar şi spectacole folclorice.
Organizaţia Municipală PSD a lansat în schimb invitaţia la un eveniment ce va avea loc de la ora 16.00, în Piaţa Sfatului, locul deja consacrat de 12 zile pentru mitinguri. La Centrul Cultural Reduta, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol folcloric, la care intrarea este liberă.
Circa 200 de persoane, pensionari, studenţi, revoluţionari, dar şi părinţi cu copii, s-au adunat din nou aseară în Piaţa Sfatului din Braşov, pentru al 11-lea protest consecutiv. Revoluţionarii braşoveni vor participa astăzi la Bucureşti la un miting alături de Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Adrian Munteanu