Centura Sighișoarei a fost scoasă la licitație
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 iunie 2021, 15:46
Compania de Drumuri prin Regionala de Drumuri Brașov a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia centurii Sighişoara, o investiţie de aproximativ 300 de milioane lei.
Centura municipiului Sighişoara, prevăzută în MasterPlanul de Transport, va avea o lungime de 13 kilometri, iar durata de realizare este de 38 de luni, din care 14 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţie.
Primarul Municipiului Sighișoara, Iulian Sârbu:
Traseul variantei de ocolire va începe în comuna Albești, unde va exista un sens giratoriu, va exista o traversare a căii ferate printr-un pasaj suprateran, vom avea un pod nou peste râul Târnava Mare, și va ieși tot într-un sens giratoriu, în apropierea localității Hetiur. Deci practic va pleca din comuna Albești spre localitatea Hetiur.
Licitația a fost deja publicată pe portalul de achiziții publice, iar firmele interesate pot depune ofertele până în 18 august.
Raluca Cret