Guvernul are în vedere să construiască creșe în toată țara
Publicat de MIRELA ROTAR, 21 mai 2021, 19:03
Guvernul are în vedere să construiască creșe în toată țara, lucrările urmând să fie finanțate de la bugetul de stat și din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență.
Sunt puține creșe în țara noastră, dar municipiile reședință de județ vor avea prioritate la construirea de astfel de facilități pentru îngrijirea copiilor mici – a declarat, vineri, ministrul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, Cseke Attila:
În prima rundă ne dorim să avem o acoperire, dacă vreți oarecum națională, în sensul în care în toate județele țării, municipii reședință de județ. Pentru că eu încă nu am fost în județ în care nu mi s-a spus că este lipsă de creșă și, evident, cea mai mare lipsă de creșă, în primul rând, este pe municipiu reședință de județ, acolo se concentrează populația, sunt copii mai mulți și să încercăm să acoperim, în prima fază, această finanțare, urmând să coborâm după aceea cu finanțări în a doua rună și a treia rundă. Deci, în vară, în mod categoric, vrem să dăm drumul la aceste contractări și finanțări.
Până acum au fost depuse 84 de cereri de construire de creșe din partea autorităților din diverse localități, iar la vară ar uma să fie aprobate primele proiecte.