Proprietarii de păduri din zonele protejate mai au la dispoziţie o săptămână pentru a solicita subvenţii de la APIA
Publicat de Corina Muntean, 9 mai 2021, 14:45
Proprietarii de păduri aflate în zone protejate, cu o suprafaţă minimă de o sută de hectare, mai au la dispoziţie o săptămână, pentru a solicita subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Banii sunt acordaţi pentru o perioadă de cinci ani, iar cei care deţin suprafeţe împădurite trebuie să îşi ia angajamentul că vor lăsa neatinsă o suprafață de cel puțin 20% din cea deținută. Subvenția acordată de la APIA este în valoare de 38 de euro la hectar.
La nivel național, pentru acest program, au fost alocate peste 68 de milioane de euro.