AUR protestează împotriva măsurilor anti-COVID și a guvernului

Partidul AUR a anunțat că va protesta împotriva măsurilor impuse de autorități în contextul pandemiei provocate de coronavirus, astăzi la ora 17:00.

Filiala Mureș a partidului precizează că se raliază mișcării naționale care va organiza proteste în fața prefecturilor din fiecare județ, iar acțiunea va avea loc în fața sediului Instiuției Prefectului din Târgu Mureș.

Reprezentanții AUR doresc ridicarea restricțiilor și cer demisia primului ministru și al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, afirmă Răzvan Biro, președintele AUR Mureș:

Vom solicita ridicarea de urgență a tuturor restricțiilor ilegale, incoerente și iraționale impuse sub pretextul crizei sanitare, precum și ridicarea de urgență a impunerii purtării măștii de protecție atât în spații închise cât și în cele deschise. Dorim totodată ca atunci când se adoptă și impun restricții, să se aducă în sprijinul lor explicații publice cu privire la fundamentarea științifică a acestora. Nu în ultimul rând vom solicita demisia premierului Florin Cîțu și a șefului DSU, Raed Arafat.

Instituția Prefectului Mureș nu a dorit să comenteze revendicările protestatarilor susținând punctul de vedere al premierului Florin Cîțu, care a arătat azi într-o declarație de presă că măsurile de restricție s-au luat pentru a încetini răspândirea virusului și a accelara campania de vaccinare.

Din cauza creșterii ratei de infecție la nivelul municipiului Tg.Mureș la o valoare mai mare de 3/1000, începând de astăzi se vor impune restricții referitoare la HoReCA, teatre, cinema și școală.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9743RON0.00060
  • usd 0.1079 1 -0.0006

  • chf 5.2921 1 0.00369

  • aud 3.0135 1 0.0019

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

UMFST Târgu Mureș a intrat în noul an un...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Zeci de pompieri mureșeni în misiuni de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Iași și Bacău intervin 20 de pompieri...

Autorităţile intervin în continuare în z...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Efectivele Ministerului Afacerilor Inter...

Viiturile puternice au ucis 4 oameni şi ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În judeţul Galaţi au fost emise într-o s...

Târgu Mureş pe harta chinologică mondial...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sute de câini din peste 120 de rase sunt...

Tradiționalul balmoș este vedeta festiva...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Balmoșului va avea loc dumini...

A 18-a ediţie a Paradei Baloanelor cu Ae...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta va avea loc în perioada 27-29 se...

Târg Muzical, un proiect unic în România

Rotar Mirela | Citeste articolul

Patru muzicieni muzicieni din România şi...

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Stan Lucian | Citeste articolul

Magnitudinea cutremurului produs azi dup...

Parteneri