România întâlnește Georgia, la rugby
Publicat de Corina Muntean, 27 martie 2021, 08:33
Runda a 4-a a Campionatului de Rugby al Europei se desfășoară la sfârșitul acestei săptămâni. Primul joc, Portugalia – Spania, este programat sâmbătă, 27 martie, de la ora 16:00, la Lisabona, iar cel de-al doilea, Georgia – România, va avea loc duminică, 28 martie, începând cu ora 12:00, la Tbilisi (FOTO de arhivă, dintr-o întâlnire din 2018, câștigată de Georgia, pe teren propriu, cu 25-16).
În clasamentul Rugby Europe Championship conduce Georgia – cu 14 puncte, urmată de România – cu 9 puncte, Rusia – cu 4 puncte, Spania – cu 2 puncte și Portugalia – cu 1 punct.
Misiunea „stejarilor”, pregătiți de selecționerul englez Richard Andrew „Andy” Robinson, este extrem de dificilă pe terenul Georgiei, de cinci ori campioană a Europei și singura deținătoare a titlului continental de la înființarea competiției, în 2012 – când se numea European Nations Cup.
Septimiu Cioloboc