Circulație întreruptă pe Valea Mureșului din cauza țurțurilor de gheață
Publicat de Corina Muntean, 24 februarie 2021, 14:10 / actualizat: 24 februarie 2021, 17:32
DN 15 Toplița-Reghin se închide săptămâna aceasta, pentru scurte perioade de timp, între Răstolița și Stânceni, unde drumarii și echipele de la Salvamont lucrează pentru dislocarea țurțurilor mari care s-au format pe stâncile de la marginea șoselei.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes, a precizat pentru RTM că întreruperile vor fi scurte, doar pe perioada degajării gheții:
În acest moment se lucrează pe Valea Mureșului, acolo i-am avertizat pe șoferi că se pot aștepta la întreruperi temporare ale circulației pe perioade foarte scurte, când colegii de la Salvamont rup acele coloane de gheață. Acolo există această problemă, se formează în fiecare an, colegii mei monitorizează foarte atent zona respectivă și, când există perioade mai călduroase și pericol de prăbușire, se intervine întotdeauna.
Pentru salvamontiști intervenția este dificilă și se urmează toate regulile de siguranță pentru o intervenție montană.
Șeful Serviciului Salvamont Salvaspeo Mureș, Kovacs Robert:
Cu încălzirea vremii, acești țurțuri de gheață puteau să cadă pe carosabil în orice moment, s-ar fi putut întâmpla și accidente rutiere. Intervenim efectiv cu tehnică alpină, prin rapel, până la țurțurii de gheață și acolo, cu diferite unelte am reușit să doborâm țurțurii. Este o muncă ce solicită o atenție foarte mare, trebuie să fi atent și cu echipamentele de alpinism pentru că, atunci când lucrezi cu uneltele cu care am dărâmat țurțurii, dacă nu ești atent, poți efectiv să tai coarda cu care ești asigurat. Este o muncă solicitantă.
În paralel, cei de la Drumuri și Poduri vor demara și lucrările de curățenie a drumurilor.
Revine Robert Elekes:
Noi acum suntem în plin proces de pregătire pentru lucrările de curățenie din perioada de primăvară, se curăță taluzuri, se taie vegetație nedorită, curățăm șanțuri și așa mai departe, astfel încât să înlăturăm cât de repede mizeria care s-a strâns peste iarnă.
Țurțurii din zona Răstolița-Lunca Bradului se formează în fiecare an, au o lungime de câțiva metri și au devenit o atracție turistică pentru trecători care se opresc la fotografii.
Raluca Creț