Asociațiile și cetățenii implicați în inițiative civice pot primi granturi de 1000 de euro
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 februarie 2021, 12:46
Centrul de Resurse pentru Participare Publică organizează cea de a 11-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice care va premia anul acesta 4 cetățeni sau organizații ce au desfășurat activități în folosul comunității locale.
Procedura de înscriere este simplă și deschisă oricărei persoane care a intervenit în decizii publice pentru rezolvarea diverselor probleme ale comunităților, spune Silvia Boeriu, coordonator de comunicare al Centrului de Resurse pentru Participare Publică:
Înscrierile sunt deschise până la data de 24 februarie și invităm cetățeni, grupuri civice sau organizații care au reușit să determine o schimbare prin intervenție civică în comunitățile lor, în perioada 2019-2020. Este vorba despre persoane care, de exemplu, au reabilitat un loc de joacă pentru copii, s-au implicat în schimbare unei legi sau au reușit să convingă primăria să implice publicul în luarea deciziilor. Cei care doresc să se înscrie găsesc toate informațiile pe galacere.ro unde este și un formular online foarte simplu de parcurs.
Anul acesta organizatorii vor acorda granturile în comunitățile pe care le-au susținut câștigătorii. Până în momentul de față, nicio organizație mureșeană nu s-a înscris la Gala Premiilor Participării Publice.
Vlad Todoran