Ministrul Sănătăţii anunţă introducerea de sancţiuni pentru cei care vaccinează persoane fără drept
Publicat de Corina Muntean, 30 ianuarie 2021, 10:35
Responsabilii Centrelor de vaccinare care vor folosi doze pentru persoane care nu ar avea dreptul la imunizare în această etapă a campaniei, a doua, vor fi sancționați începând de săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut, aseară, de ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, într-o intervenție telefonică televizată. Totodată, el a declarat că au existat cazuri în care s-au făcut vaccinuri la mica înțelegere sau pe baza unor prietenii.