Investiţii de aproximativ 100 de milioane de lei la Spitalul de Urgență Brașov
Publicat de Corina Muntean, 16 decembrie 2020, 13:42
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a făcut, în ultimii doi ani, investiţii de aproximativ 60 de milioane de lei pentru reabilitarea unor spaţii şi pentru achiziţionarea de aparatură medical.
La acestea se adaugă alte peste 7 milioane de euro, fonduri europene, atrase în cursul acestui an, pentru dotări, a anunţat, azi, conducerea instituţiei.
Din aceste sume, în cursul anului a fost ridicat Spitalul Modular ATI pentru pacienţii COVID-19, unitate funcţională din luna septembrie, şi au început lucrările la construirea noii Unităţi de Primiri Urgenţe, care vor fi finalizate la începutul anului viitor.
Totodată, a fost reabilitat Pavilionul central al Spitalului Judeţean şi a fost extinsă arhiva la Staţionarul Central. Lucrări de modernizare au mai avut loc şi la pavilioanele Tractorul şi Astra.