Autorităţile lucrează pentru extinderea capacităţii spitalelor care tratează pacienţi cu COVID
Publicat de Corina Muntean, 9 decembrie 2020, 08:49 / actualizat: 9 decembrie 2020, 18:48
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că sute de ventilatoare şi o primă tranşă de teste rapide vor fi livrate, în curând, unităţilor medicale din ţară:
Sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și, prin asta, se va extinde capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă. În mai puțin de o săptămână, va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate. Și, pentru a veni în sprijinul pacienților cu forme mai grave, sunt deja în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen.