Mureș: Bărbat cu mâna blocată într-un utilaj agricol
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 octombrie 2020, 13:49
Un bărbat care lucra pe un culegător de porumb în localitatea Cecălaca, din comuna Ațintiș a rămas cu mâna blocată într-un utilaj și a suferit un traumatism prin strivire.
La fața locului s-au deplasat pompierii din orașul Luduș alături de o ambulanță și elicopterul SMURD, spune purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Dan Petru Daniel:
Victima este de sex masculin, are 20 de ani, mâna i-a fost eliberată de către soferul de pe tractor până la sosirea forțelor de intervenție. Victimei i s-a acordat prim ajutor calificat de catre pompierii militari de pe ambulanța SMURD, în momentul de față victima este preluată de către elicopterul SMURD și va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș.
Bărbatul este stabil și se află în afara oricărui pericol, fiind dus pentru îngrijiri medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.
Vlad Todoran