Ascultă Radio România Mureș Live

Programul de susţinere a creşterii porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa a fost modificat

Programul de susţinere a creşterii porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa a fost modificat
Foto: Foto: Radio Tg. Mures / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 22 august 2020, 13:12

Programul de susţinere a creşterii porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa a fost modificat, iar autorităţile speră că în patru ani, prin noul program, se va ajunge la un număr de porcine care să asigure stabilitatea raselor respective.

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a precizat:

Crescătorul de mangaliţa, care are animale atestate la fiecare patru exemplare vândute va primi 1.200 de lei pentru fiecare femelă. Noi estimăm că în trei sau patru ani de zile, prin acest program, numărul porcinelor din aceste două rase vor ajunge la numărul care să asigure stabilitatea rasei şi nu se vor mai încadra în rase în pericol de abandon.

Fiecare crescător de porci din aceste rase primeşte 1.200 de lei pe an pentru fiecare femelă cu condiţia respectării unor obligaţii. Printre altele, crescătorul trebuie să fie persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprindere familială sau producător cu personalitate juridică şi să aibă exploataţii înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar.

Senatorul AUR Petrişor Peiu susţine că gazul extras din Marea Neagră nu va fi valorificat în beneficiul României
Economic miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:15

Senatorul AUR Petrişor Peiu susţine că gazul extras din Marea Neagră nu va fi valorificat în beneficiul României

Informaţia transmisă ieri de Reuters, conform căreia Grupul austriac OMV a încheiat primul acord pe cinci ani privind livrarea a 15 terawaţi pe...

Senatorul AUR Petrişor Peiu susţine că gazul extras din Marea Neagră nu va fi valorificat în beneficiul României
Liberalizarea pieței de energie reprezintă singura opțiune pentru România, susține președintele AEI, Dumitru Chiseliță
Economic miercuri, 8 ianuarie 2025, 13:07

Liberalizarea pieței de energie reprezintă singura opțiune pentru România, susține președintele AEI, Dumitru Chiseliță

Liberalizarea pieței de energie de la 1 aprilie, la pachet cu o pregătire corespunzătoare cât mai este timp, reprezintă singura opțiune pentru...

Liberalizarea pieței de energie reprezintă singura opțiune pentru România, susține președintele AEI, Dumitru Chiseliță
La Iernut şi Răstoliţa se aşteaptă punerea în funcţiune a investiţiilor strategice în energie
Economic miercuri, 8 ianuarie 2025, 12:00

La Iernut şi Răstoliţa se aşteaptă punerea în funcţiune a investiţiilor strategice în energie

Este vorba de finalizarea centralei pe gaz de la Iernut – 430 MW de producţie în bandă şi punerea în funcţiune a hidrocentralei Răstoliţa...

La Iernut şi Răstoliţa se aşteaptă punerea în funcţiune a investiţiilor strategice în energie
România are suficiente rezerve de gaze naturale ca să treacă iarna cu bine, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja
Economic miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:25

România are suficiente rezerve de gaze naturale ca să treacă iarna cu bine, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Potrivit unei postări făcute pe pagina sa de Facebook, stocurile actuale depăşesc necesarul ţării noastre pentru sezonul rece. Precizările vin...

România are suficiente rezerve de gaze naturale ca să treacă iarna cu bine, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja
Economic miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:17

România continuă să aibă cea mai mare rată a sărăciei și excluziunii sociale din UE, potrivit unui raport al Băncii Mondiale

România continuă să aibă cea mai mare rată a sărăciei și excluziunii sociale din Uniunea Europeană, potrivit unui raport recent al Băncii...

România continuă să aibă cea mai mare rată a sărăciei și excluziunii sociale din UE, potrivit unui raport al Băncii Mondiale
Economic marți, 7 ianuarie 2025, 09:05

Infogadget, cu Raluca Creț | Clienții Revolut au acum la dispoziție un nou instrument care le va investi banii, fără prea mult efort

Robo-Advisor le va investi banii pe piață, urmând să monitorizeze și să le administreze portofoliul în locul lor. Mai multe la Infogadget, de...

Infogadget, cu Raluca Creț | Clienții Revolut au acum la dispoziție un nou instrument care le va investi banii, fără prea mult efort
Economic luni, 6 ianuarie 2025, 15:26

România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025

România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele...

România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025
Economic duminică, 5 ianuarie 2025, 11:08

Ministrul Finanțelor a declarat că își dorește ca, până pe 27 ianuarie, bugetul să fie discutat cu ministerele de resort

Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a declarat că își dorește ca, până pe 27 ianuarie, bugetul să fie deja discutat cu ministerele de...

Ministrul Finanțelor a declarat că își dorește ca, până pe 27 ianuarie, bugetul să fie discutat cu ministerele de resort