Nelu Tătaru a făcut apel la populaţie, recomandându-i să respecte regulile sanitare
Publicat de Corina Muntean, 6 iulie 2020, 08:01
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat aseară că proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 este gata şi va fi pus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de astăzi.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, spunea că noul proiect de lege ce va intra în atenția executivului în această săptămână va respecta recomandările CCR şi va aduce o serie de clarificări atente pentru mai mulți termeni medicali. De altfel, judecătorii Curții precizau că izolarea, carantina și internarea obligatorie nu pot fi dispuse prin ordin de ministru:
Tocmai acele recomandări ale Curţii Constituţionale vrem să le clarificăm foarte, foarte atent, boală transmisibilă, carantină, izolare, tratament și internare. Recomandările și, eu ştiu, articole care nu sunt constituţionale din Legea 95 sau din Legea 50 sau din Ordonanţa de Urgență /…/ 99 suntem în măsură să le putem reașeza legislativ.
Nelu Tătaru a făcut un apel şi la populaţie, recomandându-i să respecte regulile sanitare, iar cadrele medicale să aducă și mai multe lămuriri pacienților despre COVID -19. El a mai spus că amânarea măsurilor de relaxare, care urmau să se aplice de la 1 iulie, a fost determinată de numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 din ultimele trei săptămâni:
În măsura în care această evoluție ne va permite, vom merge cu relaxări, inclusiv acele restaurante. Am avut discuții împreună cu domnul prim-ministru, cu cei din HoReCa, în condițiile în care evoluția o va permite vom avea aceste relaxări, în condițiile în care evoluţia nu o va permite, nu vom avea aceste relaxări.
PSD va sprijini în Parlament orice măsură pentru combaterea epidemiei de COVID-19 care poate fi justificată prin date ştiinţifice, prezentate de epidemiologi, cu respectarea deciziei Curţii Constituţionale, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.
Numărul de cazuri noi de coronavirus în ţara noastă rămâne ridicat – ieri au fost aproape 400 la finalul unei săptămâni în care media zilnică a fost de 380 de pacienţi confirmaţi. 19 decese au fost anunţate ieri, iar în secţiile de terapie intensivă sunt în prezent 215 pacienţi.