Oameni & Fapte – 23 iunie
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 iunie 2020, 06:00
– Este cea de-a 175-a zi a lui 2017. Au rămas 191 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:29 şi va apune la ora 21:19.
– Astăzi este „Ziua Mondială Olimpică”, ce marchează crearea Comitetului Internaţional Olimpic (la Paris, în 23 iunie 1894), dar şi decizia acestuia de a relua, în variantă modernă, Jocurile Olimpice. Este şi „Ziua Administraţiei Publice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite”, menită să evidenţieze importanţa serviciului public în dezvoltarea societăţii. Drept urmare, în România se sărbătoreşte „Ziua Funcţionarului Public”. Mai este şi „Ziua Internaţională a Sindromului Dravet” (o formă foarte rară şi incurabilă de epilepsie), marcată, din 2015, pentru cunoaşterea bolii, precum şi pentru atragerea de fonduri cu ajutorul cărora să se îmbunătăţească viaţa familiilor afectate.
– Tot azi este „Ziua Internaţională a Văduvelor”, marcată pentru a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele din toată lumea şi pentru a sensibiliza populaţia în vederea ajutării acestora şi a copiilor lor. Ziua a fost adoptată de ONU la 21 decembrie 2010, cu prilejul celei de-a 65-a Adunări Generale, după ce fusese lansată, în 2005, de Fundaţia Loomba din Marea Britanie. Data aleasă semnifică ziua în care, în 1945, Shrimati Pushpa Wati Loomba, mama fondatorului Fundaţiei, a rămas văduvă. Din 2011, în țara noastră a luat fiinţă Asociaţia „Există viaţă după doliu!”, asociaţie caritabilă care oferă consiliere de specialitate, organizează întâlniri de socializare şi terapie pentru adulţi şi copii.
– Astăzi marcăm şi Ziua Naţională a Marelui Ducat de Luxemburg, unde se celebrează Ziua Oficială a Marelui Duce, deși 23 iunie nu este ziua de naștere a niciunui monarh luxemburghez. În fine, este „Ziua Suveranităţii Republicii Moldova”, deoarece la data de 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat „Declaraţia de Suveranitate”.
– La 23 iunie 1879 David Emmanuel își lua doctoratul la Sorbona, devenind astfel al doilea român doctor în matematici la Sorbona, iar în anul 1881 s-au stabilit relații diplomatice între România și Spania. În 1923 s-a înfiinţat, la București, Societatea Națională de Credit Industrial, cu scopul de a stimula dezvoltarea industrială a țării, iar în 1924 a fost adoptată, în România, Legea privind organizarea armatei, care reglementa, între altele, durata serviciului militar.
– În 23 iunie 1937 începea, la Londra, un concurs hipic în cinstea încoronării regelui George al VI-lea al Angliei. Cupa Challenge de Aur a fost câştigată de călărețul român Henry Rang, iar trofeul „Daily Mail” a revenit călăreţului Felix Țopescu, tatăl comentatorului sportiv de televiziune Cristian Țopescu.
– În anul 1955 Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif” din București a fost declarată monument de cultură şi înscrisă astfel în patrimoniul naţional al României, iar la 23 iunie 1961 a intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă, fiind interzise orice pretenţii teritoriale şi activităţi militare.
– În 1985 naționala de handbal masculin a României obținea, în Germania, la Frankfurt pe Main, titlul de campioană mondială universitară şi tot atunci un avion „Boeing 747”, aparținând companiei „Air India”, s-a prăbușit în largul coastelor Irlandei, iar zborul pe ruta Ottawa – New Delhi s-a soldat cu 329 de morţi. La 23 iunie 1990 Republica Moldova își declara suveranitatea de stat, iar Mircea Snegur era ales preşedinte al ţării. În 1992 gangsterul american John Gotti a fost condamnat la închisoare pe viață, pentru crime, conspiraţie la crimă, evaziune fiscală şi alte fărădelegi.
– În 1995, după de 50 de ani de întrerupere, s-a redeschis Bursa de Valori Bucureşti, iar între 23 iunie – 4 iulie 1999 România a participat, ca invitat de onoare, la Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife” din SUA, ce se desfăşoară, anual, la Washington D.C. Cu această ocazie a fost construită o biserică maramureşeană, au participat ansambluri folclorice şi trupe de jazz româneşti, fiind organizat și un Congres al românilor stabiliţi în Statele Unite.
– Pe 23 iunie 2001, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, a început prima ediție a Concursului Internațional de Dans, iar în anul 2013 un număr de 19 români au murit și alți 28 au fost răniți, într-un accident de autocar în defileul râului Morača, din Munţii Grlo, la 48 kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului. Autocarul companiei „Gregory Tour” a derapat de pe şosea, prăbușindu-se într-o râpă la circa 40 de metri mai jos de nivelul drumului. Toți cei 47 de pasageri erau cetățeni români.
– În 2016 a avut loc referendumul, cunoscut sub numele de „Brexit”, prin care Marea Britanie a decis cu 51,9% din voturile exprimate să părăsească Uniunea Europeană, după 43 de ani. După anunţarea rezultatelor, premierul şi şeful Partidului Conservator, David Cameron, şi-a anunţat demisia, fiind înlocuit de Theresa May.
– În 23 iunie s-au născut: filosoful și juristul italian Giovanni Battista Vico, unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (1668); violonistul, dirijorul şi compozitorul german Carl Reinecke (1824); prozatorul, eseistul şi omul politic român Alexandru Odobescu, istoric al artelor şi culturii (1834); istoricul român Iulian Marțian (1867); poeta rusă Anna Ahmatova (1889); actorul român Alexandru Giugaru (1897); compozitorul, violonistul şi dirijorul român Victor Iuşceanu (1905); economistul englez James Meade, laureat Nobel (1907); folcloristul, istoricul și criticul literar român Ovidiu Papadima, fost deținut politic (1909); dramaturgul francez Jean Anouilh (1910); pianistul şi profesorul român Iosif Prunner (1912); matematicianul, informaticianul și logicianul englez Alan Turing, specialist în decriptarea codurilor naziştilor (1912); pianistul, compozitorul şi teoreticianul american de jazz George Russell (1923); cercetătorul american de origine britanică Oliver Smithies, laureat Nobel (1925); regizorul de film, dansatorul şi coregraful american Bob Fosse (1927); regizorul de film, scenaristul și producătorul elveţian Claude Goretta (1929); fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1937); doctorul român Ioan Munteanu, care a realizat prima fertiilizare in vitro în România (1938); actorul, cântărețul și jurnalistul britanic Adam Faith (1940); dirijorul şi pianistul american James Levine (1943); artistul plastic – sticlar – român Ioan Tămâian (1954); actriţa americană de teatru, film şi televiziune Frances Louise McDormand, laureată a Premiului Oscar (1957); soprana română Iulia Isaev (1968); fotbalistul francez Zinedine Zidane (1972) şi cântăreața română Andreea Bălan (1984).
– În 23 iunie au murit: împăratul roman Vespasian, cel care instituise niște urinatorii publice, cu o mică taxă, pentru bărbaţi – vespasienele (79 d.Hr.); medicul şi scriitorul român Pavel Vasici-Ungureanu (1881); publicistul, criticul şi istoricul literar român Ilarie Chendi (s-a sinucis în 1913); pictorul român Arthur Segal (1944); compozitorul, dirijorul şi pedagogul rus Reinhold Gliér (1956); trompetistul de jazz, regizorul, scriitorul, poetul, dramaturgul, inginerul şi inventatorul francez Boris Vian (1959); prozatorul, dramaturgul, ilustratorul, gazetarul, scenograful şi regizorul român Marin Iorda, autorul personajului Haplea (1972); virusologul american Jonas Salk, creatorul vaccinului împotriva poliomielitei (1995); producătorul american de filme de televiziune Aaron Spelling (2006); actorul, producătorul, regizorul şi scenaristul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Columbo (2011); pianista franceză Brigitte Engerer (2012); cântăreţul şi compozitorul american Bobby Bland (2013); poetul şi traducătorul român Ion Acsan (2013) şi scriitorul şi scenaristul american Richard Matheson, „părintele” creaturilor zombi (2013).
Septimiu Cioloboc