Primăria Sighișoara, la a doua tentativă de licitare a construcției podului peste Târnava Mare
Publicat de MIRELA ROTAR, 19 iunie 2020, 08:54 / actualizat: 20 iunie 2020, 13:40
Prima licitație a fost lansată în ianuarie și a fost reluată în urmă cu trei zile, pe 16 iunie, documentaţia fiind publicată pe site-ul www.licitatiapublica.ro.
Viceprimarul Sighișoarei, Toth Tivadar, speră să existe un constructor agreat care, după atribuirea lucrării, se obligă să o finalizeze în 18 luni:
Podul va lega cel mai populat cartier al orașului, Târnava II, de strada Viilor. În acest moment accesul în cartier se face traversând calea ferată, și care face imposibil accesul mașinilor de intervenție în situații de urgență. Mai mult, va decongestiona traficul de pe DN 13. Lungimea podului este de 70,2 metri iar lățimea de 11,3, și va fi pe două benzi cu două trotuare. În plus, va fi un drum de legătură cu cartierul, pe aproximativ 400 de metri.
Finanțarea lucrărilor, în valoare de 9,8 milioane de lei, este asigurată 70% din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale prin PNDL 2, diferența urmând să fie acoperită din bugetul local.
Valeriu Russu