Ascultă Radio România Mureș Live

Lucrări la canalizare în Reghin

Lucrări la canalizare în Reghin
Foto: Radio Timișoara (imagine cu caracter ilustrativ)

Publicat de Corina Muntean, 7 mai 2020, 15:23

De luni au început lucrările de extindere la rețeaua de canalizare menajeră și racorduri, pe strada Viorelelor din Municipiul Reghin. Circulația a fost restricționată în zonă, până la finalizarea lucrărilor.
În paralel, continuă lucrările la blocul social, la piața mare și la spațiile verzi.

Primarul Municipiului Reghin, Maria Precup:

Continuăm lucrările la blocul social, care sunt foarte avansate, și de la piața agroalimentară, ne străduim să se termine cât mai curând lucrările la această piață. Am alocat bani și pentru amenajarea spațiilor din afara pieței agroalimentare, lucrări care ne revin nouă, CNI a finanțat doar construcția în sine. Lucrările de canalizare făcute de Aquaserv continuă, iar noi introducem, din bugetul local, canalizarea pe strada Viorelelor, lucrare așteptată de mult timp de locuitorii din zonă.

Maria Precup a precizat că au apărut multe probleme birocratice, mai ales pentru proiectele care ar putea fi finanțate cu fonduri europene.

Am avut și avem probleme cu intabularea străzilor, pentru că nu au fost intabulate și avem o mare problemă cu străzile noi care nu au 8 metri lățime și care, normal, nu ar putea beneficia de aceste investiții, nu știm ce soluții vom găsi, gardurile sunt aduse până în stradă și nu avem posibilitatea să lărgim aceste străzi. Cetățenii o cer, avem, de exemplu, cazuri pe Bartok Bela, pe Bărnuțiu, pe mai multe străzi. Bartok Bela ar ușura traversarea orașului pentru zona Apalina și ne-ar fi de foarte mare ajutor pentru trafic. 

Circulația este restricționată și în zona străzii Sării, acolo unde Aquaserv derulează lucrări de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă potabilă.

Raluca Creț

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna