Două amenzi în Covasna pentru nerespectarea izolării la domiciliu
Publicat de Corina Muntean, 16 martie 2020, 18:19
Prefectura Covasna a precizat că în judeţ au fost confirmate până în prezent 4 persoane infectate cu noul coronavirus, care au fost internate săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca şi au o stare generală de sănătate bună.
De asemenea, în Covasna sunt în carantină instituţionalizată 19 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă sunt contaminate, iar alte 384 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Totodată, a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor si au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în cuantum de 20.000 lei fiecare pentru două persoane aflate în izolare la domiciliu care nu au respectat condiţiile de izolare şi au părăsit domiciliul.