Prefectul județului Mureș solicită dezinfectanți în locațiile care au program cu publicul și mijloacele de transport
Publicat de Corina Muntean, 28 februarie 2020, 15:15 / actualizat: 29 februarie 2020, 10:58
Prefectul Județului Mureș, Mara Togănel a convocat ieri, 27 februarie, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru a stabili o serie de măsuri de pregătire în vederea menținerii siguranței și sănătății publice alături de instituțiile publice deconcentrate și alți factori implicați direct în combaterea amenințării coronavirusului.
În urma votului, a fost adoptată hotărârea nr. 1, care dispune intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție în toate entitățile publice și private care furnizează servicii pentru populație.
Articolul 1: “Având în vedere contextul epidemiologic actual şi pentru prevenirea infecțiilor cu noul Coronavirus COVID – 19 pe teritoriul județului Mureș, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş dispune intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie în toate instituţiile şi unităţile economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, culturale, sociale, de educaţie, sportive, şi de prestări de servicii pentru populaţie, care funcţionează pe raza judeţului Mureş.”
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel:
Am dispus instalarea unor dispozitive cu dezinfectant în toate mijloacele de transport de pe raza județului Mureș. Măsura se va aplica în mod obligatoriu și în toate instituţiile şi unităţile economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, culturale, sociale, de educaţie, sportive şi de prestări de servicii pentru populaţie. Cred că este datoria legală și morală a tuturor instituțiilor și companiilor private care au contact cu publicul, să pună umărul la protejarea sănătății mureșenilor.
Reamintim mureșenilor principalele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății pentru protejarea stării de sănătate și reducerea riscului de infecție cu coronavirus:
Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun, sau cu soluții pe bază de alcool;
Când tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu o batistă de hârtie, apoi aruncați imediat batista și spălați-vă pe mâini;
Evitați contactul apropiat cu persoanele care tușesc și au febră;
Dacă aveți febră, tușiți și respirați cu greutate, mergeți la medic și spuneți-i medicului dacă ați călătorit recent;
Evitați consumul de produse animale crude sau gătite foarte puțin. Carnea crudă, laptele crud (nefiert) și organele crude trebuie manevrate cu grijă, pentru a evita contaminarea cu alimentele gătite.