Un mureșean va deveni cel mai tânăr episcop catolic din lume
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 ianuarie 2020, 11:02
Este vorba de părintele Cristian Dumitru Crișan din Sântu, o localitate de lângă Reghin, județul Mureș.
Acesta are doar 38 de ani și a fost numit de curând de papa Francisc ca Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula.
Tânărul episcop aduce cinste județului Mureș care a mai dat 3 episcopi până acum, dintre care 2 sunt beatificați ca fericiți martiri, a precizat protopopul greco-catolic din Târgu-Mureș și Râciu, pr. Ioan Fărcaș:
Credem că este Providența lui Dumnezeu care a lucrat prin Sinodul ierarhilor noștri și nu putem să nu ne gândim că Dumnezeu a binecuvântat gândindu-ne și la cardinalul Alexandru Todea, sau la fericitul martir Alexandru Rusu de la Șăulia sau la (fericitul martir) Tit Liviu Chinezu din zona Reghinului. Iată, un pământ al județului nostru fertil, roditor în cele spirituale pe care Dumnezeu îl cultivă și găsește mlădițe pe care îi face apostoli în misiunea Sa de mântuire a oamenilor.
Părintele Cristian Dumitru Crișan a studiat Teologia la Blaj apoi la Roma și a fost hirotonit preot în anul 2008.
Este licențiat în drept canonic la Institutul Universității Pontificale a Lateranului, unde a obținut și doctoratul.
Și-a desfășurat activitatea în Paris ca paroh și rector al Misiunii Greco-Catolice din Franța și a fost numit notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din Romania. În ultimii doi ani a mai fost numit de Vatican ca reprezentant al greco-catolicilor din Europa Occidentală și responsabil cu pastorația în Italia.
Vaticanul a aprobat alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, pentru încă un episcop, pr. Călin Ioan Bot la Episcopia de Lugoj.
Cristina Bulbescu