Ascultă Radio România Mureș Live

Mircea Dușa a demisionat

Mircea Dușa a demisionat
Foto: Foto: Instituția Prefectului județului Mures

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 decembrie 2019, 10:53 / actualizat: 27 decembrie 2019, 17:39

Prefectul județului Mureș și-a înaintat astăzi demisia după mai bine de un an de când a preluat conducerea instituției.

Mircea Dușa:

Motivele sunt mai multe, dar eu sunt un om cu demnitate și onoare și tocmai de aceea am făcut acest lucru. Văd vorbind la televizor tot felul de doamne și domni despre meritocrație, experiență în administrație, despre profesionalism și cred că eu, care am vreo 40 de ani vechime în administrație, începând cu 3 mandate de primar și viceprimar, unul de prefect, 3 mandate de parlamentar, în care am îndeplinit și funcții de conducere, fie că e vorba de președinte de comisie, vicepreședinte al Camerei Deputaților sau lider al celui mai mare grup parlamentar din Camera Deputaților, de asemenea, 3 mandate de miniștri, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, ministrul Administrației și Internelor, ministrul Apărării Naționale, secretar de stat, apoi din nou prefect, cred că nu am suficientă experiență și e necesar ca specialiști în domeniu să vină să gestioneze problemele administrative, economice, sociale, dintr-un județ.

Mircea Dușa a precizat că unul dintre motivele care au stat la baza deciziei este schimbarea programului de guvernare pe care l-a promovat de la preluarea funcției:

Un motiv mult mai serios este acela că, în conformitate cu prevederile legii, prefectul are câteva atribuții importante și una dintre atribuțiile importante este urmărirea obiectivelor din programele de guvernare. Eu nu pot fi demagog, am și demnitatea necesară și nu pot să vorbesc despre un program de guvernare cu, de exemplu, creșterea salariilor, creșterea punctului de pensii și alte realizări, iar mâine să vorbesc despre înghețarea salariilor, despre măsuri de austeritate sau alte măsuri restrictive. Demnitatea mea este mai presus de o funcție și nici nu alerg după funcții.

Printre realizări, prefectul Mircea Dușa a amintit îmbunătățirea imaginii Instituției Prefectului–Județul Mureș, schimbarea mentalității funcționarilor, accelerarea eliberării documentelor pentru cetățean, în special a titlurilor de proprietate.

Raluca Creț

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 17:39

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR

Clădirea monument istoric ce găzduieşte sediul Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc va fi reabilitată printr-un proiect finanţat din fonduri...

Sediul Primăriei Miercurea-Ciuc va fi reabilitat prin PNRR