Peste 300 de sibieni şi-au testat sănătatea plămânilor
Publicat de Corina Muntean, 20 noiembrie 2019, 18:23
Medicii din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au efectuat astăzi spirometrii gratuite pentru cei care au dorit să vadă cât de sănătoşi sunt plămânii lor.
Astfel, peste 300 de persoane au avut posibilitatea să îşi testeze gradul de sănătate pulmonară, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva BPOC, o boală cauzată îndeosebi de fumat.
În cadrul campaniei de spirometrii gratuite, aproape 50% dintre persoanele testate, care au fost descoperite cu probleme ale plămânilor au fost îndrumate către investigaţii suplimentare.
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este o boală inflamatorie cronică, determinând limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. În timp, BPOC se agravează şi poate duce la insuficienţă respiratorie, afectare cardiacă şi deces.
Bianca Tomuț