Bugetul pentru ajutorul de minimis acordat firmelor din Sfântu Gheorghe va fi de 1,2 milioane de lei
Publicat de Corina Muntean, 4 martie 2019, 19:08
Așa a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras.
Potrivit acestuia, programul iniţiat de CCI în parteneriat cu Consiliul local Sfântu Gheorghe, care prevede returnarea unei părţi din impozitul către bugetul local, funcţionează foarte bine, tot mai multe firme fiind interesate să beneficieze de această facilitate.
Ajutorul de minimis a fost introdus de către autorităţile locale din Sfântu Gheorghe pentru a stimula mediul de afaceri autohton şi a compensa creşterea cu 50% a impozitelor pe terenurile şi clădirile aparţinând societăţilor comerciale.
Acesta poate fi obţinut pe baza unei cereri depuse la sediul CCI Covasna.