Firmele care-şi recunosc vina în faţa autorităţilor de concurenţă pot scăpa de răspundere penală

Firmele care-şi recunosc vina în faţa autorităţilor de concurenţă şi beneficiază de clemenţă din partea acestora pot scăpa şi de răspunderea penală, conform unei noi directive europene adoptate la începutul acestui an.

Preşedintele Consiliului Concurenţei de la Bucureşti, Bogdan Chiriţoiu, îşi doreşte ca România să fie printre primele ţări care transpun în legislaţia naţională noile reglementări introduse la nivel comunitar.

În general cred că în România nu vor fi mari probleme, nu sunt multe lucruri de schimbat sau de adăugat la cadrul nostru legal, care e destul de modern. Unde văd un subiect important de discuţie este însă relaţia cu investigaţiile penale ale Parchetului şi în modul în care facem ca atunci când o companie primeşte o imunitate la amendă să se cupleze şi cu o imunitate penală din partea Parchetului. Cred că ăsta este un subiect care va fi mai delicat.”

Bogdan Chiriţoiu a mai explicat azi că instituţia pe care o conduce pledează în general pentru concurenţă reală pe piaţă, referindu-se la prevederile Ordonanţei de Urgenţă 114, care a impus, la sfârşitul anului trecut plafonarea temporară a preţurilor la gaze.

La o conferinţă de specialitate el a arătat că – în cazul actului normativ – părerea Consiliului Concurenţei a fost luată în considerare doar în domeniul ajutoarelor de stat, nu şi în privinţa supra-taxării în domeniul energiei.

Bogdan Chiriţoiu a precizat, de altfel, că timpul de consultare în elaborarea ordonanţei a fost prea scurt.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri