A fost semnat primul contract de colectare şi transport al deșeurilor din județul Mureș
Publicat de Corina Muntean, 18 februarie 2019, 17:16 / actualizat: 18 februarie 2019, 18:40
Contractul, semnat astăzi de președintele CJ Mureș și de reprezentantul operatorului serviciilor de salubritate, vizează municipiul Sighișoara și comunele Albești, Apold, Daneș, Saschiz și Vânători și face parte din proiectul ‘Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş’, care are o valoare totală de 45,2 milioane de euro fără TVA.
Câștigătoarea licitației a fost SC Schuster Ecosal SRL, iar reprezentantul companiei, Maria Andreescu, a recunoscut că firma a fost singura competitoare la licitație:
O să punem la dispoziția cetățenilor pubele pentru deșeu nesortat, iar pentru cele selective se vor amenaja așa-numitele puncte plurifamiliale unde se vor pune separat. La blocurile de la Sighișoara, unde peste 4 ani vor colecta, va fi la fel. Acolo sunt puncte amenajate, avem containere semiîngropate pentru deșeurile menajere nereciclabile, iar pentru deșeurile reciclabile sunt acele containere de 1,1 litri sau clopote de 1,2, pentru fiecare fracție, separat.
Președintele CJ Mureș, Peter Ferenc, a precizat că licitația a implicat zona 3 din cele șapte în care este împărțit județul, contractul este pe 8 ani și are o valoare de peste 20 milioane de lei.
Sunt în curs de semnare și contractele pentru celelalte zone, spune Peter Ferenc și, dacă nu vor fi contestații, într-o lună cel mult procesul se va încheia :
Astăzi am semnat contractul pentru zona Sighișoara, cele 102 UAT-uri din județ fiind împărțite în 7 regiuni. Acest contract este important pentru noi, în primul rând pentru că putem să închidem acest sistem de management integrat și să existe o colectare selectivă a deșeurilor menajere solide. Dacă vor fi contestații, atunci s-ar putea să se prelungească, dar dacă nu sunt contestații atunci într-o lună, normal, ar trebui să avem toate contractele semnate și să închidem licitațiile și întreg sistemul de management și să putem raporta terminarea acestui proiect.
Cetățenilor li se vor pune la dispoziție pubele pentru selectarea deșeurilor, iar serviciul de colectare și transport separat al deșeurilor se realizează de către ADI Ecolect Mureș.
În zona Sighișoarei, activitatea efectivă de colectare va începe peste 60 de zile, după anunțarea populației.
Pentru colectarea și transportul deșeurilor nesortate, tariful va fi de 198,92 lei/tonă fără TVA, aceeași sumă fiind prevăzută și pentru deșeurilor sortate, de hârtie, metal, plastic şi sticlă.
Deșeurile, sortate sau nu, din mediul urban, vor fi preluate de depozitul din Sighișoara, iar cele provenite din mediul rural, de stația de transfer Bălăușeri.
Valeriu Russu