UPDATE: Femeia din Mureș împușcată de polițist este în comă
Publicat de Corina Muntean, 9 februarie 2019, 14:28 / actualizat: 17 februarie 2019, 21:09
UPDATE ORA 18,00
Aceasta se află internată la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, unde a fost operată, glonțul fiind extras de medici.
Familia victimei a declarat în exclusivitate pentru Radio Tg.Mureș că femeia a fost împușcată în zona gâtului, fiindu-i atinsă coloana cervicală.
Medicii clujeni o vor menține până mâine dimineață în comă, astfel că abia atunci se va putea stabili cu exactitate cât de grave sunt leziunile. Pronosticul este, însă, rezervat.
Femeia de 59 de ani din Aluniș este mama a 4 copii și bunică totodată. Ea se întorcea ieri seara de la magazinul din apropierea casei sale, când a fost împușcată, din greşeală, de un poliţist care urmărea un autoturism.
Potrivit unui comunicat de presă trimis de puțin timp la redacție IPJ Mureș precizează că în continuare se efectuează cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ultraj.
***
Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 20,00, când polițiștii de la Secția 6 de Poliție Rurală Brâncovenești au fost alertați de colegii lor din Reghin în legătură cu un șofer care nu s-a supus semnalului regulamentar de oprire în trafic și care se îndrepta înspre ei.
Aceștia au ieșit în misiune încercând să oprească șoferul fugar, identificat în zona Aluniș, însă nici de acestă dată conducătorul auto nu s-a supus semnalului polițiștilor, drept urmare aceștia au făcut uz de armă.
Din păcate însă o femeie de 59 de ani din localitate a fost împușcată din greşeală în zona capului, a declarat pentru RTM, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Rugină:
Femeia a fost transferată la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, unde i-a fost extras glonțul. Deocamdată nu se cunoaste exact cât este de gravă starea de sănătate a femeii.
Revine Emanuela Rugină:
Polițiștii din Reghin au identificat șoferul fugar pe raza localității Răstolița.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.
Bianca Tomuț