Hocheiștii tricolori, amicale cu Polonia și Ucraina
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 februarie 2019, 11:23
Naționala de hochei pe gheață a României participă, sâmbătă și duminică, la un turneu de pregătire în Ucraina. Sâmbătă, tricolorii vor întâlni Polonia, iar duminică vor juca împotriva echipei țării gazdă.
Cele două reprezentative se numără printre adversarele României în grupa B a Diviziei I a Campionatului Mondial, ale cărei partide vor avea loc în perioada 28 aprilie – 4 mai, la Tallinn, în Estonia. Din grupa B, alături de România, Polonia și Ucraina, mai fac parte Japonia, Olanda și Estonia.
Câștigătoarea turneului de la Tallinn va promova în grupa A a Diviziei I, iar ultima clasată va retrograda în Divizia a II-a a Campionatului Mondial.
Valeriu Voaideș