Șef nou la Poliția Locală Tg. Mureș
Publicat de Corina Muntean, 1 februarie 2019, 16:01 / actualizat: 3 februarie 2019, 9:51
Începând de ieri, Poliția Locală Tg. Mureș este condusă de Raul Matiș, care a ocupat funcția de director adjunct al instituției. Numirea sa este pe perioadă determinată.
Noul șef al Poliției locale își propune să continue proiectele fostului director, Ioan Damaschin:
Prin dispoziția domnului primar dr. Dorin Florea, începând de ieri, 31 ianuarie, am fost numit pe o perioadă determinată la conducerea Direcției Poliția Locală Tîrgu-Mureș. Domnul Ioan Damaschin, care a ocupat această funcție până ieri, rămâne în continuare în echipa de conducere a Poliției Locale. Îmi propun să continui proiectele începute de predecesorul meu și doresc să le demonstrăm târgumureșenilor că au un partener de nădejde în Poliția Locală, că suntem în slujba cetățeanului și că eforturile noastre sunt îndreptate în direcția asigurării linițștii și siguranței lor.”
În vârstă de 51 de ani, Raul Matiș este absolvent a două facultăți, de Inginerie și Științe Juridice. A lucrat în învățământ, apoi în Serviciul Român de Informații, și, timp de 10 ani, în mass media locală.
Valeriu Russu