9 cazuri de gripă dintre care 3 decese, în Mureș
Publicat de MIRELA ROTAR, 31 ianuarie 2019, 14:34
Este bilanțul înregistrat de Direcția de Sănătate Publică Mureș de la începutul sezonului rece.
Ultimele 4 cazuri de gripă au fost înregistrate săptămâna trecută, iar confirmările altor 2 cazuri au sosit tot zilele acestea de la Institutul de analiză de la Timișoara, însă ele au fost diagnosticate în urmă cu două săptămâni.
În plus, s-a mai confirmat ieri un deces, la un bărbat ce mai avea și alte boli, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al DSP Mureș, dr. Stelian Garaghiaur:
Este vorba tot de un bărbat de 59 de ani care a decedat în 24 ianuarie. Avea boli asociate și, din nou, ce este comun la toate cele 3 decese, nu era vaccinat antigripal. Luat de la începutul sezonului de viroze, adică de anul trecut din octombrie, avem 9 cazuri de gripă cu 3 decese.
Față de săptămâna anterioară, în perioada 21-27 ianuarie numărul virozelor respiratorii și a pneumoniilor a crescut cu 500 în județul Mureș, deși a fost o zi liberă în care nu s-a lucrat.
Revine dr. Stelian Caraghiaur:
Față de săptămâna 14-20 ianuarie, săptămâna trecută am avut o creștere impresionantă și pe viroze și pe pneumonii, dar acest trend a fost respectat și anul trecut. Deci, ne cam încadrăm pe aceeași direcție. Săptămâna trecută am avut 4.822 cazuri de viroze cu 52 de internări și pneumonii 1.920 de cazuri cu 129 de internări.
Din septembrie anul trecut și până în prezent, peste 21.000 de mureșeni au fost vaccinați gratuit antigripal prin programul Ministerului Sănătății, iar alte 2.300 de doze au fost solicitate suplimentar.
Încă nu s-a primit nici un răspuns de la Ministerul de Resort, însă dozele de vaccin sunt necesare atât pentru medicii de familie, cât și pentru a crea un stoc tampon la DSP pentru această perioadă de îmbolnăviri.
Cristina Bulbescu