Soluții pentru lărgirea străzii 13 Decembrie din Brașov
Publicat de MIRELA ROTAR, 15 ianuarie 2019, 08:23
Artera face legătura între centrul orașului și Cartierul Tractorul.
Strada 13 Decembrie a devenit una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din Brașov, mai ales la ore de vârf când se produc blocaje din cauza traficului intens. Municipalitatea caută soluții pentru lărgirea acestei străzi iar una dintre variante este amenajarea unei benzi de circulație pe sensul de mers spre Tractorul, pe sub pasajul de cale ferată. „Soluţia tehnică a fost identificată. Pe sub pasaj se va mai amenaja o bandă care va trece pe lângă pilonul care acum este pe marginea drumului. Înainte de a începe aceste lucrări, vor trebui mutate reţelele de utilităţi. De asemenea, o fâşie din suprafaţa Parcului Tractorul va fi transformată în trotuar, pentru că şi în respectiva zonă se vor face lucrări de lărgire a străzii 13 Decembrie”, a arătat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
La această dată se lucrează la lărgirea străzii 13 Decembrie de la Stadionul Tractorul, până la zona Coresi urmând ca în acest an să fie demarate lucrările de lărgire a acestei străzii și pe parte opusă.
Lucrările de reamenajare a străzii 13 Decembrie presupun lărgirea arterei cu încă două benzi de circulație și după complexul Coresi precum și redimensionarea sensului giratoriu de la str.Independenței și amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Camil Petrescu şi Metalurgiştilor.
Vali Blajovan