Echipele românești reiau jocurile din Erste Liga
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 ianuarie 2019, 14:31
Sport Club Miercurea Ciuc, Corona Brașov și Hochei Club Gheorgheni au programate, vineri, 4 ianuarie, jocuri în Erste Liga la hochei pe gheață. Echipele din Miercurea Ciuc și Gheorgheni vor evolua, pe teren propriu, de la ora 18.30, contra formațiilor UTE Budapesta, respectiv Dunaújvárosi Acélbikák, iar gruparea de sub Tâmpa va întâlni, în deplasare, pe Hokiklub Budapesta.
Înaintea acestor partide, Sport Club Miercurea Ciuc ocupă poziția secundă în clasament, cu 70 de puncte (31 jocuri), Corona Brașov se află pe cinci, cu 65 de puncte (31 jocuri), iar echipa din Gheorgheni ocupă locul al VII-lea, cu 44 de puncte (31 jocuri).
Lider este Ferencvaros Budapesta, cu 81 de puncte (34 de meciuri).
Valeriu Voaideș