Primăria Tîrgu-Mureș dă startul evenimentelor dedicate Crăciunului
Publicat de Corina Muntean, 5 decembrie 2018, 16:16 / actualizat: 6 decembrie 2018, 7:08
Sărbătorile de iarnă încep oficial la Tîrgu-Mureș joi, 6 decembrie, odată cu spectacolul dedicat pornirii iluminatului festiv.
În zilele următoare, cei care vor să iasă din casă vor avea evenimente în fiecare zi, de la concerte, Târg de Crăciun, patinoar, povești și colinde, care se vor desfășura atât în centrul Tîrgu-Mureșului, cât și în Parcul Municipal.
Vor susține recitaluri Smiley, Ducu Bertzi, Victor Socaciu și numeroși artiști din România și din Ungaria, iar de Revelion, capul de afiș este INNA.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Tîrgu-Mureș, Cosmin Blaga:
Un eveniment de noutate este Târgul de Crăciun, care va avea loc atât în Piața Trandafirilor cât și în Piața Teatrului. Vom avea amenajate căsuțe unde comercianții pot să își vândă marfa. Am avut destul de multe solicitări, am fost nevoiți să selectăm, pentru că locurile au fost limitate. Avem atelierul moșului și căsuța moșului, unde lumea poate să vină să își facă fotografii. Avem concerte din data de 9 până în data de 23, în Piața Trandafirilor, vom avea acolo amenajată o scenă care va rămâne pe toată durata Târgului de Crăciun.”
Și în acest an, copiii se vor putea plimba cu autobuzul moșului. Acesta va porni joi pe cele mai importante trasee din Tîrgu-Mureș.
Accesul va fi joi gratuit, iar în restul zilelor se va plăti la prețul transportului local.
Raluca Creţ