Monumentul de la Alba Iulia va fi realizat la termen
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 noiembrie 2018, 17:17
Monumentul de la Alba Iulia, dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri, va fi realizat la termen, conform contractului, recepţia montajului lucrării urmând a se face în ziua de 26 noiembrie – se precizează într-un comunicat al Ministerului Culturii.
Ministrul de resort, Valer-Daniel Breaz, a fost azi la Alba Iulia şi a spus că lucrarea marelui sculptor Mihai Buculei arată impresionant şi le-a mulţumit pentru sprijin, responsabilitate şi seriozitate tuturor factorilor implicaţi.
Monumentul va avea o înălţime de aproximativ 22 de metri şi o greutate de aproximativ 1.350 de tone, iar pentru realizarea sa Guvernul a alocat anul trecut aproape 19 milioane de lei.