Târgumureșean reţinut pentru înşelăciune
Publicat de radiomures, 7 noiembrie 2018, 19:41
Polițiștii au fost sesizați în cursul lunii iulie de către cinci persoane care ar fi fost înșelate de către un bărbat, de 31 de ani, din Tîrgu Mureş.
Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în cursul lunii aprilie, bărbatul ar fi indus în eroare persoanele vătămate prin prezentarea unor imagini cu autoturisme, despre care afirma că urmează a fi scoase la licitaţie de către o companie cu punct de lucru în Tîrgu-Mureş, ce dorea să-şi reînnoiască parcul auto.
Cele cinci persoane i-ar fi predat bărbatului sume cuprinse între 1.400 şi 3.800 de Euro, pentru intermedierea achiziționării autoturismelor alese.
Prejudiciul cauzat se ridică la 18.000 de euro, potrivit IPJ Mureș.
Polițiștii l-au reținut ieri pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Alina Andrei