Braşov: Proiecte pentru achiziţionarea şi amplasarea a 17 staţii de încărcare a autoturismelor electrice
Publicat de Corina Muntean, 1 noiembrie 2018, 19:20
Consiliul local Braşov a aprobat două proiecte de hotărâre privind accesarea de fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu pentru achiziţionarea şi amplasarea a 17 staţii de încărcare a autoturismelor electrice, 16 în municipiul reşedinţă şi una în parcarea multietajată din Poiana de Jos, a informat azi, printr-un comunicat de presă, administraţia locală.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a precizat că municipalitatea va contribui cu 10% din valoarea investiţiei.
Valoarea estimată a proiectului ”Amplasare de Staţii de Încărcare pentru maşini electrice în municipiul Braşov” este de 4,3 milioane lei cu TVA.
Statisticile Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că numărul de maşini electrice a crescut în primele patru luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 1.003 de unităţi, de la 548 de unităţi.