Măsuri legislative pentru veterani şi pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii
Publicat de Corina Muntean, 25 octombrie 2018, 14:10
Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, anunţă măsuri legislative pentru veterani şi pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii.
El a precizat, la Radio România Actualităţi, că există un proiect de modificare a ordonanţei 82, care aduce beneficii celor care au suferit în operaţiuni de luptă în Afganistan şi Irak, inclusiv prin lărgirea ariei de drepturi pentru militarii răniţi şi pentru urmaşii acestora.
De asemenea, se doreşte promovarea unei culturi a respectului pentru veterani.