Spitalele mureșene ar putea colabora cu cele din Coreea de Sud
Publicat de Corina Muntean, 18 octombrie 2018, 15:43
În urma deplasării în Coreea de Sud, viceprimarul Municipiului Tîrgu-Mureș, Makkai Grigore, a convocat o serie de întâlniri cu reprezentanți ai sănătății mureșene, pentru a discuta o eventuală colaborare cu cel mai mare spital din Coreea de Sud, Spitalul Internaţional Nasaret din Incheon.
Makkai a arătat că fondatorul spitalului i-a propus sprijin în dotarea spitalului și modul de tratare a bolnavilor, precum și colaborări în domeniul instrumentelor şi aparaturii medicale:
Am discutat o începere a colaborării cu coreenii, mai ales că dânşii ne-au promis o propectare pe piaţa internaţională pentru fondurile financiare pentru spijin financiar în acest domeniu. Am stabilit ca puncte de lucru – pregătim nişte pliante de prezentare ale spitalelor din Târgu Mureş, ale rezultatelor medicilor de la noi, cu principalele probleme cu care ne confruntăm.”
La discuţii au fost prezenţi managerul SCJU Tîrgu-Mureş, Claudiu Puiac, directorul DSP Mureş și reprezentanți ai Consiliului Local.
Raluca Creţ