Județul Mureș, zonă favorizată pentru înființarea de noi firme
Publicat de Corina Muntean, 17 octombrie 2018, 13:41 / actualizat: 17 octombrie 2018, 15:43
Cel puțin așa arată noua procedură de anul acesta al celui mai așteptat program de finanțare pentru firme, Start Up Nation 2018, aflată acum în dezbatere publică.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri vrea să excludă, practic, întreprinzătorii din București, Ilfov și Cluj de la finanțările nerambursabile, prin scăderea punctajelor acordate, deoarece în aceste zone sunt sunt foarte multe firme.
Din cele 8.000 de start-upuri finanțate anul trecut, 6.000 erau din aceste județe.
Prin urmare, firmele din celelalte județe vor fi favorizate anul acesta prin punctaje mai mari, spune șeful Oficiului pentru IMM-uri din Tîrgu-Mureș, Torok Csaba:
Se vrea ca în București, Ilfov și Cluj unde numărul de IMM-uri pe 100 de locuitori este mare, să fie puțin depunctați ca și zonele defavorizate. Noi suntem zonă favorizată pentru că suntem sub media de 4 firme la 100 de locuitori. Este interes și cred că va fi interes și mai mare anul acesta. Anul trecut au fost mai multe proiecte depuse iar anul acesta s-ar putea să fie de două ori și jumătate mai multe, poate chiar mai multe.”
Anul trecut, în județele Mureș, Harghita și Alba au fost depuse peste 1.000 de proiecte de finanțare prin programul Start-Up Nation, fiind semnate contracte de finanțare pentru jumătate dintre ele.
La nivel național, au fost peste 19.000 de proiecte, bugetul total alocat fiind de 1,7 miliarde de lei. Anul acesta, bugetul va crește la 2 miliarde de lei, alocația nerambursabilă acordată fiind tot de 44.000 de euro per beneficiar.
Cristina Bulbescu